Comuna Sînmartin

Dovezi privind prezenţa unor comunităţi pe teritoriul comunei Sînmartin există încă din perioada neoliticului. Având locuinţe săpate în pământ, unelte şlefuite confecţionate din piatră şi os, vase de lut ars vopsite şi gravate, oamenii s-au aşezat aici datorită condiţiilor prielnice, dar şi a apelor calde a căror descoperire se pare sa fi coincis cu stabilirea primelor aşezări omeneşti.

După transformarea Daciei în provincie imperială, urmele vieţii devin şi mai numeroase, constituindu-se în dovada unei prezenţe masive în regiune. Astfel, în vecinătatea satului Haieu au fost descoperite izolat mai multe monede romane. În împrejurimi s-au găsit şi alte obiecte de factură romană, precum o tortiţă de bronz de la o ceaşcă romană, o conductă de ceramică bine arsă şi alte unelte şi vase.

Din cercetarea atentă a acestor urme arheologice, parte integrantă a izvoarelor istorice, rezultă că pe aceste teritorii au trăit mai multe aşezări omeneşti din perioade diferite: oamenii din neolitic, oamenii din epoca bronzului, Hallstatul timpuriu, dacii liberi preromani, romanii, ostrogoţii şi seminţii slave.

Existenţă unei comunităţi în zona Sînmartinului este atestată documentar la începutul mileniului doi, apele termale de pe lângă cetatea Oradiei fiind menţionate într-o diplomă a Vaticanului din anii 1214-1215. Numele Sînmartinului apare în scrieri la sfârşitul secolului al XIII-lea şi este legat tot de utilizarea apei termale, căreia localnicii i-au găsit întrebuinţări încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, în anul 1228 este menţionată existenţa unei mori care se alimenta din râul Peta. Instalaţia funcţiona tot timpul anului datorită apei calde, care nu îngheţa iarna.

Două secole mai târziu, o cronică evidenţiază că numele Sînmartinului a fost împrumutat şi pentru zona izvoarelor termale, Băile Felix fiind cunoscute mai multă vreme drept Băile Sînmartin. Pe atunci băile erau în administrarea ordinului călugăresc premonstranţiilor din Sînmartin. Prima construcţie destinată tratamentului cu apă termală este ridicată în anul 1711. Clădirea s-a situat exact deasupra izvorului numit baia lui Felix. De aici provine şi actualul nume al staţiunii, iar apa din izvorul lui Felix se utilizează în zilele noastre pentru cură internă.

O interesantă menţiune documentară care ne furnizează date referitoare la aşezarea satului Haieu, împrejurimile acestora şi numărul de case, este schiţa localităţii întocmită în anul 1773. De fapt, în acel an s-au întocmit schiţele mai multor localităţi din Bihor, cu dublu scop: pentru a servi la aplicarea reglementării urbariale în anul 1769 (care în Bihor s-a pus în aplicare numai în anul 1772) şi pentru a se putea face alinierea satelor şi concentrarea lor pe arii cât mai restrânse.

Alt sat care a avut tangenţă cu băile a fost Sînmartinul, menţionat anterior în legătura cu abaţia de Haievio şi ca reşedinţă a Băilor Felix. Nu se ştie precis din ce cauză, această localitate a fost distrusă în întregime în anul 1566. Repopularea s-a făcut târziu, deoarece teritoriul satului devenise administrarea Ordinului Premonstratensilor care abia în anul 1767 au înfiinţat la pusta din Sînmartinpomat, măcelărie şi cârciuma. Szenky Stefan colonizează, mai apoi, şvabii şi fondează satul. Satul s-a dezvoltat foarte încet deşi apar unele clădiri pentru oficialităţi.

Comuna Sînmartin este situată în Regiunea de Dezvoltare Nord – Vest, în partea central – vestică a judeţului Bihor. Sînmartin este asociată în Zona Metropolitană Oradea, situându-se în partea de sud a acesteia. Comuna se învecinează la nord cu municipiul Oradea, la est cu comuna Oşorhei, al sud cu comuna Hidişelu de Sud, iar la vest cu comuna Nojorid.

Comuna Sînmartin se află la o distanţă de 6 km de municipiul Oradea, reşedinţa judeţului Bihor şi de 21 de km de graniţa României cu Ungaria (Punctul Vamal Borş).

Comuna Sînmartin are în componenţa sa mai multe sate, grupate în mare parte în zona de nord a localităţii. Majoritatea satelor componente s-au dezvoltat sub forma unor cartiere, fiind practic alipite unele de altele. Din punct de vedere demografic, satul Sînmartin – reşedinţa comunei – deţine ponderea cea mai ridicată de la nivel local.
Alte sate componente ale comunei Sînmartin sunt: Rontău, Cihei, Haieu, Băile 1 Mai, Băile Felix, Cordău, Betfia.

Accesul în comuna Sînmartin se realizează prinintermediul drumului european E79 (DN76), care leagă municipiul Oradea de municipiul Deva. În Oradea, E79 se intersectează cu E 60 (Bucureşti – Braşov – Sibiu – Cluj-Napoca - Borş) şi E 671 (Timişoara – Arad – Oradea – Satu Mare). Accesul în satele componente ale comunei Sînmartin se realizează prin rute secundare:

→ DC 59 Sînmartin - Haieu – Belfia;
→ DC 80 Băile 1 Mai – Băile Felix;
→ DC 63 Sînmartin – Cihei;
→ DC 64 Sînmartin – Cordău.

În comuna Sînmartin există trei staţii CFR: Rontău (haltă), Băile Felix (haltă de călători) şi Cordău (haltă de călători). Prin aceste localităţi trece calea ferată simplă neelectrificată 314 care face conexiunea comunei Sînmartin cu municipiul Oradea şi comuna Holod, oraşul Beiuş şi oraşul Vascău.

Distanţa dintre comuna Sînmartin şi Aeroportul Internaţional Oradea este de aproximativ 11 km.

Suprafaţa totală a comunei Sînmartin este de 61,75 km2, reprezentând 8,2% din suprafaţa totală a Zonei Metropolitane Oradea.

Comuna Sînmartineste situată înnord vestul Câmpiei Montane a Miersigului - parte integrantă a Câmpiei Crişului - la zona de contact cu extremitatea vestică a dealurilor ce coboară din Munţii Pădurea Craiului. Câmpia Miersig face parte dintre câmpiile mai înalte ale Câmpiei de Vest, alături de Carei, Ierului, Miersig, Cermei, Aradului, Vingăi şi Gătaiei. Câmpia înaltă s-a format în urma unui proces de acumulare şi de eroziune, la nivelul teraselor, datorită apropierii zonei de subsidenţă a Crişurilor. Deşi dispusă în trepte, suprafaţa reliefului constituie, în ansamblu, un plan uşor înclinat, de la 200 m, cât are în vecinătatea dealurilor, până la 110 m spre Câmpia joasă.

La alcătuirea geologică a acestui teritoriu iau parte formaţiuni cuaternale, terţiale şi mezozoice care stau pe un fundament cristalin. Formaţiunile mezozoice care formează un pachet unitar şi conţinut de grosime mare (circa 3500 metri) sunt, în general, depozite calcaroase, puternic carstificate în zona Munţilor Pădurea Craiului. După datele existente, formaţiunile cele mai vechi care acoperă fundamentul cristalin aparţin Mezozoicului. Ele au aspectul unor benzi dirijate Vest Sud-Vest – Est Nord-Est, reprezentând arii depresionare ale cristalinului colmatate cu depozite mezozoice. Peste acestea s-au suprapus depozitele paleogene şi neogene care se întâlnesc în întreaga depresiune Panonică.

Pădurea de foioase aflată pe teritoriul comunei Sînmartin este alcătuită din diferite specii precum stejarul, gorunul, stejarul pedunculat, garnița, cerul, frasinul, carpenul. Stratul arbustiv este destul de bine reprezentat de specii cum ar fi: păducelul, sângerul, cornul, alunul, lemnul câinesc şi altele. Stratul ierbaceu este reprezentat prin: coada cocoşului, laptele cucului, stânișoara, şi multe altele.

În zona pajiştilor predomină plante din familia gramineelor si leguminoaselor, tipice fiind grupările cu păișuri stepice. Flora spontană ce se dezvoltă pe acest platou include margarete albe, cicoare albastră, lumânărele galbene, maci roşii şi brânduşe de toamna.

Pe lacul artificial termal din staţiune Băile Felix au fost aclimatizate diferite specii de lotus din ţări exotice, având culori diferite: Nelurnuncifera(original din India si Pakistan), Nympheazanzibarena (Africa), Aeiborniacrasepis (Asia şi Africa). Tot în acest loc au fost aduse exemplare Nymphea lotus termalis de la Băile 1 Mai. Cercetările ştiinţifice făcute asupra acestei plante pe care localnicii o numesc floare de tău, floare de lotus, nufăr, au dus la concluzia că este un relict din flora terţială. Ea a supravieţuit glaciațiunii din era quaternală şi s-a păstrat tocmai datorită menținerii condițiilor necesare ciclului vital, prin apa termală. Iubitoare de apă termală de cel puţin de 20°C , dar nu mai mult de 41°C şi de nămol sapropelic şi de turbă, ea trăieşte numai pe o mică porţiune a Pârâului Peta şi a lacului termal, între "Ochiul Ţiganului" şi Moara din Rontău.

Fauna existentă în comuna Sînmartin nu este prea bogată şi variată, fiind caracteristică faunei de câmpie. Mamiferele întâlnite sunt rozătoarele: hârciog, popândăul, bizamul, iepurele. Dintre păsările existente se întâlnesc: prepeliţa, fazanul, pitpalacul, graurul, ciocârlia, lăstunul.
- 11°C. Comuna Sînmartin este situată într-o zonă care primeşte influenţa maselor de aer provenite din mai multe părţi. Astfel, în perioada de iarnă se resimt influenţele maselor de aer arctic, în timp ce în timpul verii se simte adesea prezenţa maselor de aer tropical.

Fondul funciar din comunaSînmartin totalizează 61,75 km2, din care terenurile agricole ocupă o pondere de aproximativ 55%. Semnificative sunt şi terenurile împădurite, circa 20% din fondul funciar existent reprezentând fond forestier.

O importantă resursă naturală de la nivel local sunt apele termale. Acestea au efecte benefice pentru afecţiuni precum: afecţiuni reumatismale inflamatorii, afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni reumatismale abarticulare, afecţiuni post-traumatice, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni neurologice centrale, afecţiuni ginecologice şi afecţiuni asociate.

Pe teritoriul comunei Sînmartin există două situri comunitare Natura 2000: ROSCI0008 Betfia (care se întinde pe Hideşelu de Sus, Oşorhei, Sînmartin) şi ROSCI0098 Lacul Peţea (care se întinde în municipiul Oradea şi comuna Sînmartin).

Situl comunitare Betfia este recunoscut pentru habitatul de Pajişti panonice pe loess. Avenul Betfia este un habitat ideal pentru cele anumite specii de lilieci (Liliac mare cu potcoavă, Liliacul cu urechi mari), dar şi pentru numeroase specii de amfibieni şi reptile de interes naţional. "Craterul de la Betfia" are o adâncime de 86 metri, în trepte. Verticala puţului de la suprafaţă măsoară 54 de metri, fapt care face din obiectivul turistic o temerară provocare pentru cei pasionaţi de alpinism.

În rândul atracţiilor turistice intră şi Rezervaţia naturală "Pârâul Peţea" din Băile 1 Mai. Aici apa termală menţine în viaţă de mii de ani cea mai reprezentativă specie a florei locale: nufărul termal. Pârâul Peţea izvorăşte din locul numit "Ochiul ţiganului" şi colectează apa din mai multe izvoare termale. Pe cel mai bogat dintre acestea s-a format Lacul Peţea cu o suprafaţă de 4.100 metri pătraţi. Având o temperatură de 25-30°C, apele sale sunt un mediu optim pentru Nymphaea Lotus Thermalis.