Finalizarea drumului de legătură între Municipiul Oradea (zona Podgoria) și comuna Oșorhei (sat Fughiu)

Pe baza mandatării de către membrii săi, respectiv UAT Oradea și UAT Oșorhei, in luna mai 2018, A.D.I. ZONA METROPOLITANĂ ORADEA a semnat contractul cu asocierea dintre SC DRUMURI BIHOR SA, SC Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS SA și SC DRUM ASFALT SRL, în vederea proiectării și execuției obiectivului de investiție: “Modernizarea drumului de legătură între Municipiul Oradea (zona Podgoria) și comuna Oșorhei (sat Fughiu)”.

Cum să te protejezi de coronavirusul COVID-19 atunci când ieşi din casă

Virusul cunoscut oficial drept SARS-CoV-2 se răspândeşte rapid, dar există câteva metode de bun simţ pentru a te proteja.

Dacă nu eşti în carantină sau autoizolare şi vrei să ieşi din casă, trebuie să reduci la minimum riscul de expunere la noul coronavirus. Izolarea socială şi igiena mâinilor sunt esenţiale, la fel şi măştile chirurgicale.

Mai jos găseşti 10 METODE PRIN CARE TE POŢI PROTEJA DE COVID-19 dacă trebuie să ieşi din casă:

1. Nu folosi buricele degetelor atunci când trebuie să apeşi butoane, clanţe sau uşi. Foloseşte genunchii, picioarele, şoldurile, umerii, coatele, articulaţiile pumnului. La întoarcerea acasă, hainele le poţi pune la spălat, potrivit cnet.com, citat de Mediafax.

2. Foloseşte opţiuni automatizate. De exemplu, clădirile moderne au uşi care se închid automat. La baie, poţi folosi un dozator automat pentru săpun.

3. Ai grijă unde îţi pui telefonul mobil. În zonele folosite de mai multe persoane, de exemplu, o baie, aşază telefonul pe un şerveţel. Nu uita să îţi ştergi regulat telefonul cu şerveţele dezinfectante.

4. La cumpărături, foloseşte sacoşe şi pungi aduse de acasă. Vei evita astfel să atingi coşuri de cumpărături sau să te serveşti din rola de pungi alimentare la care au acces şi alte persoane. Riscul de contaminare încrucişată este redus seminificativ. Sacoşele din pânză pot fi apoi spălate, iar cele din plastic, clătite cu apă caldă şi puse la uscat.

5. Foloseşte mănuşi sau o pungă din plastic nouă atunci când alegi legumele şi fructele. Spală-te temeinic pe mâini imediat ce ajungi acasă.

6. Orice altă formă de salut, care implică atingeri fizice, nu este recomandată. Dacă te întâlneşti cu un necunoscut, salută-l verbal.Chiar şi dacă te simţi bine, distanţarea socială este o metodă de a proteja persoanele vulnerabile, precum cele mai în vârstă sau cu probleme medicale.

7. Spală-te pe mâini ori de câte ori ajungi acasă sau într-un loc unde vei petrece mai mult timp, de exemplu, dacă mergi în vizită sau într-o cameră de hotel.

8. Poartă în geantă ori buzunare şerveţele umede şi dezinfectante, dar şi uscate, care pot fi folosite ca "bariere", pentru diverse suprafeţe, de exemplu, o clanţă de uşă.

9. Nu mai folosi numerar. Numeroase studii au demonstrat că banii sunt murdari. Cardurile bancare implică un contact limitat, mai ales cele contactless, şi pot fi curăţate similar telefonului mobil. Plăţile cu telefonul sunt o altă metodă de a evita folosirea banilor gheaţă. De asemenea, poartă cu tine un pix, dacă ştii că trebuie să semnezi documente.

10. Nu folosi haine sau suprafeţe greu de curăţat. Virusul supravieţuieşte până la nouă zile la temperatura camerei, potrivit noilor studii. Foloseşte haine care pot fi spălate uşor şi lasă jacheta care se curăţă chimic în dulap.

CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE NOUL CORONAVIRUS (Covid-19)

SURSA: link website Ministerul Sanatatii din Romania
http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/

10 elemente comportamentale care trebuiesc urmate:

1. Spălați-vă mâinile de multe ori;
2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
3. Nu vă atingeți ochii, nasul si gura cu mâinile;
4. Acoperiți-vă gura și nasul daca stranutați sau tușiți;
5. Nu luați medicamente antivirale si nici antibiotice decât în cazul în care va
prescrie medicul;
6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
7. Utilizați masca de protecție doar în cazul in care suspectați că sunteți bolnav
sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
8. Produsele” MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt
periculoase;
9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in
carantina din Europa de cel puțin 14 zile;
10. Animalele de companie nu transmit coronavirus.


1. Spălați-vă mâinile de multe ori
Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția. Mâinile se spală cu apă și săpun cel putin 20 de secunde. Daca nu exista apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%.
Spălarea mâinilor elimina virusul.

2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute
Mențineți distanța de cel puțin 1 metru între dumneavoastră și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată.

3. Nu vă atingeți ochii , nasul și gura cu mâinile
Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel eviați atingerea dacă nu v-ați spălat bine mâinile.
Mâinile intră in contact cu suprafețele contaminate de virus răspândidu-se in tot corpul .

4. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți
Dacă aveți infecție respiratoare acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel de preferat de unică folosință, purtați mască de protecție si spălați măinile. Dacă in momentul în care tușiți vă acoperiți gura cu mâinile ,puteți contamina obiecte sau persoane cu care veniți în contact.

5. Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul
Momentan, nu există cercetări științifice care evidentiază ca folosirea medicamentelor antivirale, pot preveni infectarea cu noul coronavirus (Covid-19). Antibioticele funcționeaza doar impotriva bacteriilor nu împotriva virusului.
Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca și metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană.

6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool
Dezinfectanții chimici ce pot ucide noul coronavirus (Covid-19), sunt dezinfectanți ce conțin, clor, înnălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic si cloroform. Medicul și farmacistul dumneavoastră vor ști ce să recomande.

7. Utilizați mască de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave
Organizația Mondială a Sănătății, recomandă folosirea măștii de protecție doar în cazul în care suspectați că ați fost contaminat cu noul coronavirus, și prezentați simptome de tuse, strănut, sau în cazul in care acordați asistență unei persoane care este suspectă de a fi infectată cu noul coronavirus. (O calatorie recenta în China sau zonele in carantina din Europa, cu simptome respiratorii).
UTILIZAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE – ajută și limitează răspândirea virusului dar trebuie să fie folosită împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea mâinilor pentru cel puțin 20 de secunde. Nu este necesar a se folosi măști de protecție suprapuse una peste alta.

8. Produsele MADE in CHINA sau pachetele primite din China nu sunt periculoase
Organizația Mondial a Sănătății a declarat că persoanele care primesc pachete din China nu se supun nici unui risc de a se contamina cu noul coronavirus, deoarece acesta nu trăieste mult timp pe suprafețe . Până în prezent nu există nici o dovadă că produsele/obiectele produse în China pot transmite noul coronavirus (Covid-19).

9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puțin 14 zile
Perioada de incubație a noului coronavirus, este cuprins intre 1 și 14 zile. Daca v-ați întors dintr-o călătorie din China sau zonele in carantina din Europa de mai puțin de 14 zile sau ați intrat în contact cu persoane care s-au întors din China sau zonele in carantina din Europa de mai puțin 14 zile și aveți febră, tușiți, prezentați dificultate respiratorie, dureri musculare și stări de oboseală, sunați la 112 pentru a primi informații necesare. Purtați mască de protecție dacă intrați în contact cu alte persoane, folosiți servețele de unică folosință și spală bine mâinile.

10. Animalele de companie nu transmit coronavirus
În acest moment nu există dovezi că animalele de companie, câini și pisici pot fi infectate de virus. În orice caz, trebuie să ne spălăm tot timpul mâinile cu apă și săpun după ce intrăm în contact cu animalele de companie.

Centura ocolitoare a comunei Biharia

Acord de asociere între Zona Metropolitană Oradea, Primăria Oradea și Primăria Biharia pentru realizarea obiectivului de investiție: “Centura ocolitoare a comunei Biharia”

În cursul zilei de azi, 23.01.2020, începând cu ora 12.00, a avut loc ședința Consiliului Director al Zonei Metropolitane Oradea, în cadrul căreia s-a aprobat acordul de asociere între Zona Metropolitană Oradea, Primăria Municipiului Oradea și Primăria comunei Biharia, pentru realizarea obiectivului de investiție: “Centura ocolitoare a comunei Biharia”.

            Acest acord are la bază documentația de tip Studiu de Fezabilitate realizată de către ADI ZMO și aprobată de către Consiliul Local al comunei Biharia, prin care se propune o rută ocolitoare spre nodul rutier Biharia al Autostrăzii Transilvania.

Obiectul acordului de asociere prevede suportul tehnic și financiar al Zonei Metropolitane Oradea și al Primăriei Municpiului Oradea, în favoarea Primăriei comunei Biharia, pentru identificarea și asigurarea surselor de finanțare necesare pentru realizarea acestei investiții strategice metropolitane.

Această centură ocolitoare a comunei Biharia va avea o lungime de aprox. 5,6 km, cu pistă de biciclete inclusă pe toată lungimea acestuia.

Valoarea totală a investiției este de 49.606.998 Ron (TVA inclus), iar durata estimată de realizare este de 17 luni (3 luni proiectare + 14 luni execuția lucrărilor).

↓Profil transversal tip centura Biharia

↓Incadrare centura Biharia

CONSERVAREA ȘI PROTECȚIA ECOSISTEMELOR AMENINȚATE DE LIPSA APEI TERMALE ȘI APEI DULCI ÎN ZONA TRANSFRONTALIERĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ZONA METROPOLITANA ORADEA, in calitate de Beneficiar Lider, in parteneriat cu Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius, Universitatea Oradea și MTA Atommagkutató Intézet (Institutul pentru Cercetări Nucleare din Debrecen), implementează în perioada 1 Mai 2018 - 30 Aprilie 2020, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2014-2020, proiectul “CONSERVAREA ȘI PROTECȚIA ECOSISTEMELOR AMENINȚATE DE LIPSA APEI TERMALE ȘI APEI DULCI ÎN ZONA TRANSFRONTALIERĂ” (Conservation and protection of ecosystems endangered by lack of thermal and freshwater in cross border area), cod proiect ROHU29, acronim AQUARES.

Proiectul METROPOLITAN

Federatia Zonelor Metropolitane si Aglomerarilor Urbane din Romania (FZMAUR) in parteneriat cu Asociatia pentru Mobilitate Metropolitana (AMM) implementează proiectul METROPOLITAN, cod SMIS 111265, finanţat în cadrul Programului Operational Capacitate Administrativă 2014-2020, care are ca beneficiari direcţi Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care gestionează transportul public și Municipiile cu statut de pol de creștere sau dezvoltare.

Oradenii sunt invitati de Banca Mondiala si Federatia Zonelor Metropolitane sa voteze cele mai importante investitii pentru oras si zona metropolitana.

Oradenii sunt invitati sa aleagă cele mai importante investitii pentru oras si zona metropolitana, in cadrul campaniei de consultare Alege Prioritățile Orașului Tău!, care se desfășoară în perioada 22 ianuarie - 22 martie 2019.

Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România, Urbanize Hub și cu sprijinul autorităților publice subnaționale, a identificat o serie de proiecte prioritare cu impact metropolitan pentru municipiul București și cele 40 de reședințe de județ din România.

Anunț public privind decizia etapei de încadrare

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, titular al proiectului Autostrada Brasov- Oradea, Sector Ogra- Bors, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru modificările aduse proiectului: “Autostrada Brașov- Oradea, Sector Ogra- Borș”, propuse a fi amplasate în localitatea Biharia, jud.Bihor.

Au fost aprobati in Comisia Tehnica a Companiei de autostrazi (CNAIR) indicatorii tehnico-economici ai legăturii de patru benzi dintre orașul Oradea și viitoarea autostradă Transilvania

Vineri, inainte de Craciun, au fost aprobati in Comisia Tehnica a Companiei de autostrazi (CNAIR) indicatorii tehnico-economici ai legăturii de patru benzi dintre orașul Oradea și viitoarea autostradă Transilvania, proiect realizat de Zona Metropolitană Oradea. Acest nou drum cu profil de autostradă va lega centura Oradea din zona Calea Sîntandrei de viitoarea autostradă, pe care o va „înțepa” la 2,5 km de graniță, într-un nod rutier. Lungimea acestui nou drum va fi de 19,5 km. Am finalizat și procedurile necesare exproprierii terenurilor afectate de această investiție. Investiția va fi realizată de Compania de autostrăzi printr-o finanțare europeană și se ridică la aproape 150 de milioane de euro. Dacă nu vor fi probleme, ar urma ca, în primul trimestru al anului 2019, să se aprobe indicatorii proiectului printr-o hotărâre de guvern, inclusiv să se finalizeze exproprierea. Lucrările ar putea începe la sfârșitul anului 2019. În doi ani de zile, cam în același timp cu finalizarea primelor tronsoane ale autostrăzii Transilvania de la intrarea în țară, s-ar putea termina și această legătură rutieră, foarte importantă pentru Oradea și județul Bihor. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect: proiectanților și colegilor de la Zona Metropolitană, Primăriei Biharia pentru exproprierea terenului de sub nodul rutier cu autostrada, Agenției de Mediu pentru emiterea acordurilor de mediu și reprezentanților CNAIR care au susținut proiectul tehnic.

49245163 1591219164314734 3150372508914417664 n

Drum nou de legatura Oradea - Sântandrei

Duminica, 16 decembrie 2018 - inaugurarea drumului de legatura intre centura Municipiului Oradea (strada Cazaban) si comuna Santandrei (strada Râturi). Noul drum pornește din intersecția giratorie dintre drumul de centură al municipiului Oradea cu străzile Cazaban și Corneliu Baba din cartierul Ioșia Nord, până la o stradă modernizată situată în partea de nord-est a localității Sântandrei – strada Râturi. Lungimea totală a drumului de legătură este de 3,5 km, cu o lățime de 3,5 m pe sens.

 

ANUNT PUBLIC privind depunerea solicitarii de revizuire a acordului de mediu

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de revizuire a acordului de mediu pentru modificarile aduse proiectului de investitie „Autostrada Brasov - Oradea, sector Ogra-Bors”, titular compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, propuse a se realiza in localitatile Biharia si Tamaseu, jud. Bihor.

CYCLEWALK - Schimb de bune practici si experiente cu privire la colectarea, procesarea datelor si implicarea utilizatorilor in vederea imbunatatirii planificarii mersului cu bicicleta si pe jos, ca moduri de transport in zonele urbane si functionale

Incepand cu ianuarie 2017, Zona Metropolitana Oradea este implicata in calitate de Lider in implementarea proiectului «Schimb de bune practici si experiente cu privire la colectarea, procesarea datelor si implicarea utilizatorilor in vederea imbunatatirii planificarii mersului cu bicicleta si pe jos, ca moduri de transport in zonele urbane si functionale» - acronim CYCLEWALK.

Schimb de bune practici si experiente cu privire la colectarea, procesarea datelor si implicarea utilizatorilor in vederea imbunatatirii planificarii mersului cu bicicleta si pe jos, ca moduri de transport in zonele urbane si functionale

Incepand cu ianuarie 2017, Zona Metropolitana Oradea este implicata in calitate de Lider in implementarea proiectului "Schimb de bune practici si experiente cu privire la colectarea, procesarea datelor si implicarea utilizatorilor in vederea imbunatatirii planificarii mersului cu bicicleta si pe jos, ca moduri de transport in zonele urbane si functionale"- acronim CYCLEWALK.

Semnarea contractului in vederea proiectării și execuției drumului de legătură Oradea - Oșorhei

Pe baza mandatării de către membrii săi, respectiv UAT Oradea și UAT Oșorhei, in cursul zilei de 07.05.2018, A.D.I. ZONA METROPOLITANĂ ORADEA a semnat contractul cu asocierea dintre SC DRUMURI BIHOR SA, SC Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS SA și SC DRUM ASFALT SRL, în vederea proiectării și execuției obiectivului de investiție: Modernizarea drumului de legătură între Municipiul Oradea (zona Podgoria) și comuna Oșorhei (sat Fughiu)”.

Investiția a fost contractată la valoarea de 4.493.612,42 lei fără TVA, iar durata de realizare a contractului este de 12 luni.

REȚEAUA VERDE A ORAȘULUI SE EXTINDE CU DOUĂ PARCURI ÎN CARTIERUL GRIGORESCU ȘI ÎN ZONA SILVAȘ

Viceprimarul Florin Birta a prezentat in cadrul conferinței de presă de azi, 24 aprilie 2018, două proiecte de regenerare urbană privind amenajarea a două parcuri în cartierul Grigorescu (strada Daliei), respectiv în zona Silvaș (strada Făcliei). Cele două proiecte vor fi supuse aprobării în ședința ordinară a Consiliului Local de joi, 26 aprilie 2018.

Semnarea contractului in vederea proiectării și execuției drumului de legătură Oradea - Sîntandrei

Pe baza mandatării de către membrii UAT Oradea și UAT Sîntandrei, in cursul zilei de azi, 15.03.2018, ADI Zona Metropolitană Oradea a semnat contractul cu asocierea dintre SC Drumuri Bihor SA, SC Aquacons SRL și SC Drum Asfalt SRL, in vederea proiectării și execuției Drumului de legătură între centura Municipiului Oradea (Strada Cazaban) și Comuna Sîntandrei (Strada Râturi).

Investiția a fost contractată la valoarea de 6.810.213,26 lei fără TVA, iar durata de realizare a contractului este de 10 luni.

Lansarea procedurii de achiziție pentru contractarea proiectării & execuției drumurilor de legătură cu Oșorhei și Sîntandrei

Pe baza mandatării de către membrii UAT Oradea, UAT Oșorhei și UAT Sîntandrei, ADI Zona Metropolitană Oradea anunță lansarea procedurii publice de achiziție publică prin procedură simplificată a contractării proiectării & execuției drumurilor de legătură dintre Municipiul Oradea și comunele Oșorhei și Sîntandrei.

Schimb de experiență în Islanda 26-30 iunie 2017

ADI ZMO - Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea, în calitate de partener, implementează, în intervalul mai – septembrie 2017, proiectul “Dezvoltarea potențialului geotermal în județele Ilfov și Bihor”, finanțat prin Programul RO 05 Eficiență Energetică - Fondul pentru Relații Bilaterale, derulat prin Granturile SEE 2009 - 2014.

CYCLEWALK

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ZONA METROPOLITANĂ ORADEA, în calitate de Lider de Proiect, implementează, în cadrul programului INTERREG EUROPE, în perioada 1 Ianuarie 2017- 31 Decembrie 2019, proiectul "Schimb de bune practici și experiențe cu privire la colectarea, procesarea datelor și implicarea utilizatorilor în vederea îmbunătățirii planificării mersului cu bicicleta și pe jos, ca moduri de transport în zonele urbane și funcționale" - acronim CYCLEWALK. Bugetul total al proiectului este de  1,643,677 Euro, partea aferentă ZMO fiind de 242,100 Euro, din care cofinanțare din partea UE 205,708 Euro.

Dezbatere Publica SIDU

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, republicată, privind transparența decizională în administraţia publică locală, Primăria Municipiului Oradea a lansat, în perioada 08.02.2017 - 22.03.2017, consultarea publică pe tema elaborării STRATEGIEI INTEGRATE DE DEZVOLTARE URBANĂ (SIDU) A MUNICIPIULUI ORADEA. Raportul centralizat al celor cinci grupuri de lucru a fost publicat pe pagina web a Primăriei Municipiului Oradea http://www.oradea.ro/dezbateri-publice/dezbatere-sidu.

Dezvoltarea potențialului geotermal din județele Ilfov și Bihor

COMUNICAT DE PRESĂ, PRIVIND ACORDUL DE PARTENERIAT PENTRU INIȚIATIVA/ACȚIUNEA "DEZVOLTAREA POTENȚIALULUI GEOTERMAL DIN JUDEȚELE ILFOV ȘI BIHOR"

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea și Consiliul Județean Ilfov au semnat acordul de parteneriat cu privire la inițiativa "Dezvoltarea potențialului geotermal din județele Ilfov și Bihor". Acordul de parteneriat este semnat și de către ISOR Iceland GeoSurvey, partener din Statele Donatoare (Islanda, Norvegia, Liechtenstein), al celor două autorități din România. Cele trei instituții se angajează să coopereze și să se sprijine reciproc în demersurile specifice cu privire la implementarea acestei inițiative.

Sănătatea și Cooperarea transfrontalieră: Mize și perspective - 5 iunie 2014

sanatatea-si-Cooperarea-transfrontaliers-mize-si-perspective

În cadrul « Procesului de la Oradea », CESCI (asociație din Ungaria constituită cu scopul de a promova cooperarea transfrontalieră), Zona Metropolitană Oradea (ZMO), INFH (Asociația inițiative Franța-Ungaria) și MOT (Misiunea Operațională Transfrontalieră) au onoarea să vă invite la conferința internațională « SANATATEA ȘI COOPERAREA TRANSFRONTALIERA: MIZE ȘI PERSPECTIVE”

Forumul pentru mobilitate durabilă şi dezvoltare metropolitană (ediția a IIl-a)13/14 noiembrie 2013, Oradea

Forumul pentru mobilitate durabilă şi dezvoltare metropolitană       (ediția a IIl-a)13/14 noiembrie 2013, Oradea

Club Metropolitan – Asociaţia pentru Mobilitate Metropolitană (AMM), Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transregio au plăcerea de a vă invita să participați la a treia ediţie a Forumului pentru Mobilitate Durabilă şi Dezvoltare Metropolitană, organizat în zilele de 13 şi 14 noiembrie 2013, în Sala Mare (Sala Traian Moşoiu) a Primăriei Municipiului Oradea.

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII 16.09.2013 – 22.09.2013

A.D.I. Zona Metropolitană Oradea in colaborare cu A.D.I. Transregio, S.C. OTL S.A., Primăria municipiului Oradea și Asociația Pro Bikers organizează in perioada 16.09.2013-22.09.2013 „Săptămâna Europeană a Mobilității”.

Scopul acestui eveniment este de a încuraja autoritățile locale europene să introducă si să promoveze măsuri de transport sustenabile și să invite cetățenii să foloseasca mijloace alternative de transport și să imbunătățească starea mediului și calitatea vieții in orașele europene.

CONFERINŢA DE DESCHIDERE a proiectului HURO/1101/122/2.1.1 „Business Energy”

Dezvoltarea unor centre de servicii în domeniul energiilor regenerabile în judeţele Hajdu-Bihar şi Bihor

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea în parteneriat cu Primăria comunei Oşorhei, Municipiul Téglás (LP) şi Asociaţia pentru afaceri şi forţă de muncă din Hajdú-Bihar va invita la CONFERINŢA DE DESCHIDERE a proiectului HURO/1101/122/2.1.1 „Business Energy” - Dezvoltarea unor centre de servicii în domeniul energiilor regenerabile în judeţele Hajdu-Bihar şi Bihor (acronim Business Energy), finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.

Data şi ora evenimentului: Marţi, 9 Iulie 2013, ora 10:00
Locul desfăşurării: Hotel Ramada, Calea Aradului, Nr. 9, 410223 Oradea

Obiectivul general al proiectului constă în promovarea energiilor regenerabile şi dezvoltarea sectoarelor economice adiacente prin construirea a două Centre de servicii în domeniul tehnologiilor energiilor regenerabile. In Téglás se va renova o cladire veche, de 1.594,7 mp , iar în Oşorhei va fi construită o clădire de 493,65 mp cu destinatia de centru pentru servicii privind energia regenerabilă. De asemenea, centrele vor fi echipate cu echipamente de specialitate şi mobilier.

Cele două Centre de servicii în domeniul tehnologiilor energiilor regenerabile din Oşorhei şi Téglás vor fi destinate susţinerii de conferinţe, seminarii, workshop-uri, prezentări, târguri şi expoziţii pe teme legate de tehnologii regenerabile.

Valoarea totală a proiectului este de 1.769.740 Euro (cu 91,47% finanţare nerambursabilă), din care
• 46.000 Euro revin Municipiului Téglás, cu 10% cofinanţare;
• 854.148 Euro revin Asociaţiei pentru afaceri şi forţă de muncă din Hajdú-Bihar, cu 10% cofinanţare;
• 745.599,60 Euro revin Comunei Oşorhei, cu 7% cofinanţare;
• 123.992,40 Euro revin ADI Zona Metropolitană Oradea, cu 7% cofinanţare.

Perioada de implementare: 24 luni (1 noiembrie 2012 – 30 octombrie 2014).

CONFERINȚA DE ÎNCHEIERE a proiectului HURO/1001/014 ”Crosstrans”

Planificarea unui sistem de transport cu impact transfrontalier la nivelul polilor urbani Oradea si Debrecen

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea in calitate de Partener Lider de Proiect (LP) în parteneriat cu Primăria Oraşului Debrecen (PP 1) vă invită la CONFERINȚA DE ÎNCHEIERE a proiectului HURO/1001/014 ”Planificarea unui sistem de transport cu impact transfrontalier la nivelul polilor urbani Oradea si Debrecen”(acronim Crosstrans), finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.

Data si ora evenimentului: 23 Mai 2013 (Joi), ora 11:00
Locul desfășurării: Hotel Ramada, Calea Aradului, Nr. 9, 410223 Oradea

Obiectivul general se referă la dezvoltarea sistemelor locale de transport la nivelul polilor urbani Oradea si Debrecen în vederea creării unui sistem de transport cu impact transfrontalier în timp ce Obiectivul specific constă în crearea unui cadru de analiză și planificare pentru dezvoltarea unui sistem de transport cu impact transfrontalier.

Punctul de plecare al acestui proiect rezidă în lipsa unor date precise cu privire la mobilitatea cetățenilor, existenta unei repartizări modale dezechilibrate, circulația excesiv direcționată de-a lungul principalelor artere, concentrarea activităților și extinderea urbană care au cauzat apariția unei mobilități “forțate” precum și inexistența unei rețele integrate de transport metropolitan la nivelul celor două aglomerări urbane.

Valoarea totala a proiectului este de 298.470 de Euro, din care finanțarea UE reprezintă 85%, cofinanțarea de stat, 10,53 %, iar contribuția partenerilor se ridică la 4,47 %.

Perioada de implementare: 1 Martie 2012- 31 Mai 2013.

Pregătirea proiectelor pentru dezvoltarea comunităţilor locale, în perioada de programare 2014 – 2020

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a lansat suita de „Ateliere de lucru cu reprezentanţii comunităţilor locale din Transilvania de Nord”, organizate în cadrul procesului de planificare a dezvoltării Transilvaniei de Nord pentru 2014-2020. În cadrul acestor ateliere, reprezentanţii comunităţilor locale sunt informaţi cu privire la „obiectivele tematice” şi condiţiile generale în care trebuie să se înscrie proiectele pentru a avea şanse să primească finanţare europeană după 2014. În partea a doua a reuniunii sunt organizate dezbateri pe marginea priorităţilor locale, cu scopul generării de idei de proiecte. Aceste idei de proiecte vor fi, într-o etapă ulterioară, ierarhizate şi cuprinse în lista de proiecte strategice ce însoţeşte Planul de Dezvoltare Regională Nord-Vest 2014-2020. 

Pregătirea si crearea unei retele transfrontaliere de cooperare a mediului de afaceri din judetele Bihor si Hajdu Bihar - 20.09.2012

Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Zona Metropolitană Oradea vă invită la Business Forum-ul organizat în cadrul proiectului: Preparing and setting-up cross-border cooperation between business networks at the level of Bihor and Hajdu Bihar counties (Pregătirea si crearea unei retele transfrontaliere de cooperare a mediului de afaceri din judetele Bihor si Hajdu Bihar) CBBCN, implementat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Romania 2007-2013.

Business Forum Oradea - 11.07.2012

Business Forum Oradea

Zona Metropolitană Oradea a organizat în zilele de 11 și 12 Iulie evenimentul de business în parteneriat cu Primaria Municipiului Oradea și Parcul Industrial Eurobusiness Oradea. Evenimentul a avut loc la hotel Ramada, sala Bordeaux, începând cu ora 17:00 în data de 11 Iulie și ora 10:00 în data de 12 Iulie.

În cursul întâlnirii au fost abordate subiecte legate de evoluția indicatorilor macro-economici ai României în perioada urmatoare și masuri de susținere a mediului de afaceri și de atragere de noi investitori.

Zona Metropolitana Oradea

Zona Metropolitană Oradea a fost creată prin asocierea municipiului Oradea cu unitățile teritorial-administrative localizate în aria de proximitate, respectiv comunele Biharia, Borș, Cetariu, Nojorid, Oșorhei, Paleu, Sînmartin, Sîntandrei. Astfel, cele 9 localități fondatoare care se situează la granița de vest a României au înființat, prin hotărârea adunării generale a asociaților din data de 9 mai 2005, prima asociație de dezvoltare intercomunitară cu personalitate juridică din România, în format de arie metropolitană.Aflați mai multe despre ZMO.

Domenii de colaborare

  • Amenajarea teritoriului zonal pe baza Planului Urbanistic General al Zonei Metropolitane Oradea;
  • Politici sectoriale privind dezvoltarea economică, infrastructurile, utilitățile și serviciile publice;
  • Finanțarea și/sau co-finanțarea programelor și proiectelor prioritare de interes comun;
  • Fiscalitatea proprietăților și managementul patrimoniului imobiliar;
  • Mediul înconjurător;
  • Organizarea instituțională și dezvoltarea resurselor umane;
  • Alte aspecte care definesc particularitățile locale ale zonei.

Contact

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea

  zmo (@) oradea.ro
  +40259/408821
  +40259408821
  Piata Unirii 1-3, cam. 134, Cod 410100
Oradea, jud. Bihor, România

Ne găsiți și pe